EN TRAIN DE FAIRE UN LIVRE Video-performance de Radu Manelici + Fabrik

EN TRAIN DE FAIRE UN LIVRE

Video-performance de Radu Manelici + Fabrik, in cadrul expozitiei Cele mai frumoase carti

 Institutul Francez din Bucuresti, 18.30-21.00

Cartea este un obiect, punem mâna, răsfoim, atingem și citim.

Cartea este un medium. De comunicare. O durată de la unul care emite la cel care receptează, transferă informație. Sau sens.

Acest video-performance despică durata cărții. Timpul care se scurge în facerea ei. În dialog cu timpul care înseamnă parcurgerea ei.

Întâlnirea cu cărțile pusă în paralel cu procesul concepției, formării și al execuției lor materiale. Ritmul designului proiectat în timp real, în paralel cu secvențe din reproducerea, adunarea împreună a foilor, gruparea hârtiilor într-un obiect-carte. Două dimensiuni, material și medium, mediate de design – concept, formă, ritm și suport pentru citire.

 

Fabrik

Fabrik este un atelier interdisciplinar care creează obiecte de hârtie, aducând împreună tehnici din secolul XV și tehnologii din zilele noastre, oameni care înțeleg că meseria aceasta se face în liniște, cu respect, grijă pentru detalii și care transformă, cu mâinile lor, idei în obiecte.

Fabrik este coautorul albumului Cartea de vizită, carte distinsă cu Mențiunea de Onoare în competiția internațională Cele mai frumoase cărți din lume, Leipzig 2015 și premiată cu premiul pentru album în ediția 2014 a concursului național de design de carte CMFC.

 

Author: Fabrik-72+87

Cartea de vizită

Publisher: Fabrik

Designer: 72+87

Printer: Atelier Fabrik

Number of pages: 64

Copies: 150

Format (in cm): 23 x 29

 

www.fabrik.ro

www.fabrik.works

www.facebook.com/atelierfabrik

 

Radu Manelici are 29 de ani și este unul dintre designerii tineri români care acoperă arii multiple de lucru cu interes declarat pentru procesele din spatele limbajului vizual. A absolvit în 2008 Universitatea Națională de Arte București, specializarea Design Grafic, unde predă și urmează doctoratul în prezent. A lucrat între timp design de produs, scenografie, design grafic și typedesign. Lucrările lui denotă focusul pentru sisteme și grid-uri ca bază de construcție și ordonare de continuț.

Radu Manelici este designerul cărții Serii. Multipli. Realisme. de Nicu Ifoveanu, Asociația pentru Artă Ilfoveanu, premiul I în ediția 2014 a concursului național de design de carte CMFC, cât și autorul designului altor cărți finaliste sau premiate în ultimele 3 ediții ale concursului, fiind unul dintre cei mai apreciați și experimentați designeri de carte din România.

www.radum.ro

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *