Să începem discuția cu o privire de ansamblu asupra statului cărții și felul în care îl percepeți în anii aceștia. Cartea ca mediu – cartea ca obiect.
Care credeți că este destinul cărții imprimate în era dezvoltării tehnologice?
Cartea digitală are un potențial enorm, și chiar dacă Franța nu este unul dintre principalii jucători ai lumii, unii editori specializați sau interesați de lucrările documentare încep să creeze proiecte originale din punct de vedere estetic, grafic, ludic și pedagogic. În Franța cartea ilustrată este în continuare una dintre cele mai dinamice în librării, și asta e normal dat fiind faptul că doar cartea imprimată îți oferă acele momente de împărtășire a lecturii în doi, cu un copil, momente privilegiate ce nu pot fi înlocuite de lectura pe ecran. În domeniul cărții ilustrate cel puțin, eu nu cred că cele două forme își fac concurență sau că una o poate înlocui pe cealaltă, căci sunt lucruri foarte diferite.
Sunteți părinte. Informația de pe Internet, multimedia, televiziune este copleșitoare. De asemenea, producția editorială este foarte bogată și diversificată. Cum considerați că noi, părinți sau pedagogi, putem ghida copiii spre o relație mai strânsă cu cărțile? În ce fel mai sunt cărțile importante în procesul de învățare și în dezvoltarea competențelor intelectuale.
Cercetarea contemporană asupra creierului arată că lectura de pe un suport de hârtie nu activează aceleași zone ale creierului ca lectura digitală. Participarea și implicarea copilului sunt foarte diferite în funcție de suportul folosit. Noi nu suntem numai transmițători de conținut: felul în care transmitem emoții, mesaje, senzații, toate acestea trec printr-un recipient. Mânuirea unei cărți implică deja plăcere: atingerea copertei, mirosul hârtiei, a cernelei, joaca cu obiectul… când publicăm cu dragoste și atenție, toate acestea conlucrează. Dacă accesul la carte este lăsat natural, fie acasă sau în spațiile privilegiate cum ar fi școlile sau bibliotecile, transmiterea relației cu cartea, importanța și beneficiile ei fac împreună parte din cultură. Emoții fundamentale, cum ar fi descoperirea, identificarea, empatia, sunt vehiculate datorită cărții într-un mod foarte diferit de felul de transmisie al ecranului. Când suntem în fața unei cărți totul este demultiplicat, căci cartea vorbește direct cu ce avem mai intim, atinge grădinile secrete ale fiecăruia, putem aborda toate subiectele cu oricât de multă distanță și pudoare dorim, putem pierde atât de mult timp cât vrem la fiecare etapă a vieții noastre pentru a extrage ceea ce ne vorbește cel mai mult la un moment dat, ceea ce ne face să avansăm, ne ajută sau ne împiedică. Eu cred că trebuie să lăsăm copiii să citească tot ce își doresc dintre cărțile pe care le au la dispoziție, indiferent de vârsta preconizată a priori. Bineînțeles, sunt cărți care ni se par urâte sau nu destul de inteligente, însă cititul de „orice” constituie copilul și îl lasă liber să-și facă propriile alegeri. Copilul trebuie orientat cu blândețe, respectându-i-se gusturile și astfel i se construiește cultura.
Care sunt așteptările dumneavoastră de la o carte frumoasă ?
Aștept de la o carte să interpeleze, să surprindă, să emoționeze. În ceea ce privește estetica, aștept senzualitate, fantezie, forța scriiturii și a graficii… O carte trebuie să-și cheme cititorul pentru a-i vorbi, a-l mira, a-l asculta… și a-l întâlni cu adevărat!
Grasset este una dintre cele mai prestigioase edituri din Franța. Ați putea să ne descrieți munca într-un spațiu atât de performant? Ce competențe și abilități sunt necesare pentru a atinge un standard profesional înalt?
Bineînțeles, spațiul nostru de lucru este foarte motivant: întâlnim autori prestigioși, suntem în inima Parisului… Cele mai importante lucruri în fiecare proiect nou sunt exigența și calitatea, calitatea relațiilor pe care le avem cu autorii și ilustratorii: de cele mai multe ori avem o relație foarte apropiată, amicală.
Departamentul de literatură pentru copii al editurii Grasset a fost creat în 1973 de François Ruy-Vidal, acest mare creator care a contribuit la nașterea unei literaturi „colorate” și care a adus autori renumiți ale căror texte au fost ilustrate de ilustratori de avangardă. A luptat cu fermitate împotriva închiderii cărților în categorii de public definit. El declara: „Nu există artă pentru copii, există doar Artă. Nu există design pentru copii, există doar design. Nu există culori pentru copii, ci doar culori. Nu există literatură pentru copii, ci Literatură. (…) Plecând de la aceste patru principii, putem spune că o carte pentru copii este bună atunci când este o carte bună pentru toată lumea.”
Bineînțeles, asta este ceea ce încercăm mereu să facem!
Cum ați reușit exigența de a publica un număr atât de mic de titluri pe an? Programul editorial este conectat cu curricula școlară? Cum a reușit editura Grasset să abordeze literatura pentru copii într-un mod atât de specific încât să devină interesantă și pentru adulți?
Publicațiile noastre nu au nicio legătură cu programa școlară. Deoarece am ales să publicăm puțin, 10 titluri pe an, suntem obligați să fim foarte selectivi în alegerile noastre și convinși că putem apăra și susține cel mai bine fiecare titlu pe care-l publicăm. De cele mai multe ori suntem obligați să refuzăm proiecte pline de calități, dar care nu corespund imaginii noastre și liniei editoriale ce se redesenează cu fiecare nouă apariție.
Fiecare dintre noi a păstrat o părticică de copilărie ce ne permite să visăm și să ne minunăm… Așa cum spune unul dintre ultimele noastre titluri, Une journée parfaite (O zi perfectă), aș spune că mesajul nostru principal este: fiecare moment este prețios, poate fi o întâlnire deosebită, o descoperire, o plăcere. Sunt numeroși adulții care citesc cu plăcere cărți ilustrate. Le descoperă întâi cu copiii lor, bineînțeles, însă după aceea continuă să le cumpere cu regularitate pentru ei înșiși…!
Cum ați descrie procesul de construcție a unui proiect editorial care încearcă să răspundă așteptărilor unui public atât de divers?Cum ajungeți la intersecția dintre universul cititorilor cu vârste foarte mici și interesele adulților?
Pentru a reveni la diferența dintre cartea de hârtie și cartea digitală, bineînțeles, înainte de toate contează obiectul carte… o carte pe care o iubim, pe care o putem răsfoi când dorim, pe care copilul, chiar și foarte mic, o poate alege din biblioteca sa și privi singur este un prieten care locuiește cu noi. Cartea implică un raport senzual și toate aceste senzații ne rămân gravate în memorie… cu atât mai mult atunci când se publică în felul în care încercăm noi, cărți ce interpelează în același timp și cititorii adulți, ce le vorbesc atât prin texte, cât și prin estetica obiectului și a ilustrațiilor, deci ne adresăm iubitorilor de literatură, de cărți frumoase, cumpărătorilor care își doresc să aibă, să vadă și să păstreze obiecte frumoase.
Ne-ați vorbit despre chimia echipei în munca de realizare a unei cărți noi și despre cum fiecare proiect nou este în același timp și o nouă aventură umană. Ați putea să ne împărtășiți din experiența dumneavoastră personală de editor și membru al echipei, cum ceilalți vă influențează și vă îmbogățesc experiența?
Care este partea de muncă ce vă revine în alegerile legate de design-ul cărții și cât de amplu este aportul celorlalți în păstrarea sau modificarea ideii inițiale și a specificațiilor tehnice (format, număr de pagini etc.)? Ați putea să ne povestiți o “călătorie” personală?
În meseria mea, la fel ca-n viață, am convingerea că singuri nu suntem nimic: lucrurile se fac împreună, sunt îmbogățite și construite prin contactul cu ceilalți. Cu Alice Nussbaum, directoarea artistică, și Anne-Cécile Herry, fabricanta noastră, lucrăm împreună de la începutul fiecărui proiect: le prezint textul, un ilustrator dacă există deja unul, dacă nu, îl alegem împreună cu Alice… după care elaborăm planul cărții, și abia atunci intervine Anne-Cécile: în funcție de numărul de pagini, ea va dispune de un tip sau altul de hârtie, de un format apropiat de ideea pe care ne-am facut-o inițial, iar din acest moment totul continuă în colaborare strânsă pentru a alia cât mai bine dorințele noastre și posibilitățile tehnice. Zilele mele de lucru sunt foarte diferite: cum mă ocup în același timp de presă și comunicare (blog, site, rețele sociale…), și primesc toate manuscrisele secțiunii de literatură pentru copii, trebuie să mă organizez foarte bine pentru a reuși să răspund la tot ce e nevoie, dar mai ales pentru a acorda timpul necesar fiecărui lucru. Pot să petrec o zi întreagă cu un autor sau un ilustrator sau cu Alice (care lucrează de acasă, în freelance) pentru un proiect anume, iar a doua zi să îmi petrec ziua făcând fotocopii, tabeluri, clasând dosare sau organizând standul pentru un salon de carte…
Ați putea să ne descrieți procesul de fabricare a unei cărți care a fost reajustată semnificativ în urma aportului dumneavoastră? Cum se dezvoltă relațiile (și conflictele) dintre text și imagine? Cum mediați negocierea dintre autor și ilustrator atunci când apar puncte de vedere opuse?
Cred că cel mai bun exemplu este prima carte pe care am realizat-o în calitate de editor, La Boulangerie de la rue des dimanches (Brutăria de pe strada duminicilor), atunci când Marielle Gens, a cărei asistentă eram, a plecat la pensie. Mă îndrăgostisem de textul unui autor care nu mai fusese publicat niciodată, care sosise prin poștă: atunci am înțeles dincolo de ce nu voiam să fac, ceea ce voiam cu adevărat să fac. Era un text formidabil, dar care în a doua jumătate o cam lua în toate direcțiile și din cauza asta avea dificultăți în a se adresa unui public definit. După ce autorul a terminat ce era de rescris, a trebuit să-mi afirm intențiile în ceea ce privea forma acelei lucrări ce era foarte diferită de tot ceea ce Grasset-Jeunesse publica la vremea respectivă. Am contactat-o pe Alice Nussbaum, cu care nu lucrasem niciodată, însă îi cunoșteam munca, și i-am povestit ce îmi doream să fac. Un format nu prea mare, o carte ca de pe vremuri… am făcut o pre-machetă foarte grosolană care i-a permis să-mi facă ulterior propuneri care m-au copleșit și mi-au depășit așteptările în ceea ce privește punerea în pagină și tipografierea. A fost începutul unei adevărate munci în binom, o înțelegere prețioasă și stimulativă! În ceea ce privește relația dintre autor și editor, fiecare proiect este diferit: când un binom aduce un proiect, toată lumea lucrează împreună. Când alegem un ilustrator după ce alegem un text, în general, autorul nu intervine deloc sau foarte puțin înaintea să se încheie proiectul. Dacă ar exista o diferență de opinie reală, asta ar fi foarte problematic, însă începând din momentul în care autorul este de acord cu ilustratorul pe care l-am ales, încrederea va fi prioritară. Pentru La Boulangerie am căutat timp de două săptămâni pe cineva potrivit care să ilustreze acest text care ne făcea să ne gândim la universuri foarte puternice cum ar fi cele ale lui Pierre Gripari sau Roald Dahl… până mi-am amintit de lucrările unei ilustratoare care venise, foarte intimidată, să ne arate portofoliul ei la un salon de carte!
Cât de creativă vă permiteți să fiți în ceea ce privește formatul sau alegerea materialelor de la o carte la alta?
Cum gestionați relația dintre, pe de o parte, propria dorință de a fi creativă și originală, iar de cealaltă, nevoile publicului sau trendurile pieței?Ați putea spune că v-ați format propriul public?
Nu este vorba despre inovație obligatorie în ceea ce privește formatul sau materialele folosite, noi căutam mai degrabă ceea ce este potrivit fiecărei noi cărți: format, copertă, plastifiere, aurire sau altele… Cum publicăm foarte puțin – 10 cărți pe an –, avem nevoie ca fiecare nou titlu să interpeleze, iar publicul nostru este construit cu fiecare noutate, printr-un atașament spontan, așa cum și noi alegem noile proiecte.
Ați putea să ne spuneți părerea dumneavoastră despre cărțile românești pe care le-ați văzut până acum? Sau despre profesioniștii de pe scena românească (ilustratori, autori, editori) pe care i-ați cunoscut?
Trebuie să recunosc că știu foarte puține lucruri despre scena românească de carte… N-am avut niciodată o cerere de întâlnire din partea unui editor român și nici propuneri de cumpărat drepturi de traducere pentru titluri noi! Din cauza asta cunoștințele mele sunt foarte vagi, câteva amintiri din plimbările pe aleile salonului internațional de carte pentru copii de la Bologna… Sunt foarte bucuroasă că am ocazia să descopăr cărțile românești, felul în care lucrează editorii, munca ilustratorilor, așteptările publicului. Am impresia că toate acestea sunt în plină schimbare, că există o dorință, probabil nouă, de a merge spre cărțile frumoase, așa cum o arată existența acestui concurs la care sunt încântată să particip! Sunt nerăbdătoare să descopăr cărțile participante și să discut cu ceilalți membri ai juriului.
Ne puteți destăinui care este cartea dumneavoastră preferată și ce o face specială?
Le Yark! Un proiect ce a apărut imediat după La Boulangerie, dar și datorită ei… printr-o întâlnire așa cum îmi plac cel mai mult: printr-un intermediar improbabil, într-o cafenea, într-o seară cu ninsoare… nimeni nu voia acest proiect, căci se speriau de tot: povestea unui monstru care mănâncă copii, desenată în alb-negru… un autor la prima publicare, la fel și ilustratorul… De atunci s-a vândut în 8 țări, a fost adaptat pentru teatru, poate în curând pentru cinema, în audio-book… azi mulți editori sunt invidioși de această carte.
Interviu realizat de Adina Paşca şi Laura Borotea
Traducere Anamaria Pravicencu
